Tosaint Ricketts a deschis scorul în partida cu ocupanta locului 11 din Cogron Superliga, după o lansare perfectă a lui Iulian Tameș. Cel de-al doilea gol al alb-violeților a fost reușit de Stefan Nikolic, în minutul 80, tot după o pasă a decarului Politehnicii. Marcatorii de ieri ai timișorenilor sunt doi dintre cei cinci stranieri rămași în lot, după exodul din această vară.
Taborda, Krejci, Cisovsky, Magera, Helder și Ignjatijevic. Aceștia sunt cei șase stranieri care au părăsit echipa în acest intersezon. Primii patru și-au încheiat în mod amiabil acordurile cu clubul, părăsind gruparea de pe Bega liberi de contract. Helder și ignjatijevic, s-au întors la formațiile de care aparțin, iar șansele ca ei să revină la Timișoara tind vertiginos spre zero.
Cine a rămas? Pe lângă Ricketts și Nikolic, îl mai regăsim pe goalkeeperul estonian Lepmets, cel care, din câte se pare, se pregătește să devină titular incontestabil al buturilor poliste, Pantilimon fiind și el pe picior de plecare. Apoi, brazilianul de bandă stângă Rafael Rocha, un fotbalist care nu a impresionat însă în puținele minute jucate pentru Poli în Liga 1. Ultimul, dar nu și cel din urmă, Gueye Mansour. Senegalezul e deja un recordman în materie de statornicie, fiind cel mai vechi stranier din campionatul intern, sosind la Timișoara în vara anului 2004. Totuși, data la care „Mansi” va reveni pe gazon e incertă, el fiind nevoit să se reopereze la același genunchi care a simțit bisturiul și în iarnă, după o recidivă a accidentării suferite în meciul de Cupă, cu Juventus București.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou