“Fratele meu a fost aici sezonul trecut şi mi-a spus că i-a plăcut, a iubit oamenii, clubul şi a fost o experienţă extraordinară, aşa că am decis să vin. Mi-a mai spus că e o echipă bună şi băieţii sunt de treabă, e ca o casă departe de Noua Zeelandă, de unde suntem! Timişoara a făcut un sezon bun în 2011, am venit să contribui cu experienţa mea după ce am terminat campania de la CM cu Tonga. Am venit să mă bucur de vremea rece şi să joc un rugby bun, să bucurăm publicul timişorean”, a declarat Palu.
David a părăsit Timişoara după ce s-a îmbolnăvit şi a dorit să fie mai aproape de familei. “Fratele meu este bine, e mult mai cald unde e, are o familie mare de aceea trebuie să fie mai aproape de ei”, a adăugat Thomas Palu.
“Chester Williams e aici, sunt entuziasmat!”
Jucătorii sosiţi din Oceania nu au fost surprinşi doar de vremea din Europa. “Nu ştiam că Chester e antrenorul, acum sunt foarte entuziasmat! Am aflat când m-am dat jos din avion”, a declarat Moala Viliami, încă un semn că legendarul sud african e foarte apreciat în lume.
Johnny Sola a explicat şi el de ce e optimist în privinţa venirii la RCM: “Nu ştiam că e Chester Williams aici, când am verificat mi-am zis: «O, doamne! Va fi bine!», e un lider. Vrem să câştigăm campionatul!".
RCM i-a mai transferat în această iarnă pe Tuiatua şi Daniel Carpo. De asemenea clubul timişorean se află în discuţii şi cu un jucător georgian. Obiectivul în noul sezon e câştigarea campionatului.
Cornel Biholari
Comentarii
La toti le place Timisoara!
Putini sunt cei care nu se simt bine in Timisoara!
Publică un comentariu nou