Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Titlul, interzis în București!


Matematic, niciuna dintre formațiile bucureștene nu mai poate spera la titlul de campioană în acest an. Astfel, traversăm cel de-al patrulea sezon la rând în care cel mai râvnit trofeu al fotbalului românesc ocolește capitala. O serie nemaiîntâlnită din 1951 încoace.

În acest moment, cu două etape înainte de final, laureata ediției nu se mai poate alege decât din trei formații: Poli Timișoara, Oțelul Galați și FC Vaslui. Cluburile din București, aflate într-o decădere vizibilă în ultimii ani, se mulțumesc de câteva sezoane cu locuri în cea de-a doua competiție europeană, rămânând departe de efervescența luptei la vârf.

Seria a fost începută de CFR Cluj, care a câștigat titlul în ediția 2007/2008, după o luptă dusă până în ultima etapă cu Steaua. Formația din Gruia punea în acel moment capăt unei dominații nemaiîntâlnite a Bucureștiului, Steaua, Dinamo și Rapid împărțindu-și trofeele 16 ediții la rând. În momentul primului titlu clujean, aproape nimeni nu își închipuia „seceta” ce avea să urmeze în fotbalul din capitală. Au urmat, pe rând Unirea Urziceni, din nou CFR Cluj, iar în acest an vom avea cu siguranță o campioană în premieră, nici Poli, nici Oțelul și nici Vasluiul neavând acest trofeu în palmares.

Ultima oară când Bucureștiul n-a luat titlul patru ani la rând s-a întâmplat tocmai în primele campionate jucate după Război. Întâia ediție postbelică, 1946/1947, i-a revenit echipei ITA Arad, care a recidivat și în următorul sezon. În 1949, titlul a ajuns pe Criș, la Oradea, ICO fiind laureata acelei ediții. Arădenii și-au redobândit supremația un an mai târziu, pentru ca echipa înființată la ordin sovietic, CCA, să câștige primul titlu abia în 1951.

Cea mai mare perioadă de „secetă” a fotbalului de pe Dâmbovița a fost însă de 7 ani. S-a întâmplat între 1922 și 1928, când Chinezul Timișoara a câștigat șase titluri consecutive, urmată de Colțea Brașov, în 1928. Un an mai târziu, Venus avea să readucă titlul în capitală.

Precedentele perioade de secetă ale Bucureștiului:

3 ani (1979 - FC Argeș, 1980 și 1981 - Universitatea Craiova)

4 ani (1947 și 1948 - ITA Arad, 1949 - ICO Oradea, 1950 - Flamura Roșie Arad)

7 ani (1922, 1923, 1924, 1925, 1926 și 1927 - Chinezul Timișoara, 1928 - Colțea Brașov)

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 14-05-2011 12:42
Share |

Comentarii

dragut

f frumoase articolele astea, admir mult acest site si il citesc in fiecare zi

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut