Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Uhrin: „E posibil să revin la Timișoara”


Dusan Uhrin s-a despărțit oficial de Poli. Tehnicianul ceh a susținut astăzi o conferință de presă în care și-a motivat decizia de a părăsi gruparea alb-violetă.

„Ieri am hotătât, de comun acord cu clubul, să încetăm colaborarea. În mod sigur îmi este greu, m-am apropiat mult de echipă. M-am gândit foarte intens, de cum s-a aflat decizia de retrogradare, iar vinerea trecută am luat hotărârea. S-au adunat foarte multe lucruri în ultima lună și cred că nici eu n-aș fi pregătit 100% să conduc echipa. Las un lot bine pregătit, dar din păcate s-a întâmplat ceea ce știm cu toții și nu doresc să comentez de partea cui este vina. Mi-ar fi greu să fiu cel mai scump antrenor din liga a doua. Nu poți să pregătești o echipă la nivel maxim când nu știi unde și cu cine vei juca”, a spus Uhrin.

Tehnicianul ceh a condus, în această dimineață, ultimul antrenament în calitate de tehnician al Politehnicii. „I-am anunțat pe jucători că după ce se va încheia antrenamentul voi pleca, și le-am urat mult noroc. Cred că echipa poate promova încă din primul an, dar trebuie ca lotul să se stabilizeze cât mai repede”, a mai spus Uhrin.

Antrenorul în vârstă de 43 de ani nu exclude un al treilea mandat pe Bega în anii următori.„Mie îmi place foarte mult aici. Nu văd nicio problemă în a mă întoarce, în viitor, la Timișoara”, a conchis cehul.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 29-07-2011 11:14
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut