Ialomiţenii sunt cu un pas şi jumătate în liga secundă, după ce au pierdut jocul cu CFR, scor 1-3. Formaţia antrenată de Marian Pană a practicat însă, un joc frumos şi curajos în faţa campioanei în exerciţiu, CFR Cluj. Unirea a deschis scorul încă din minutul 15 prin autogolul lui Peralta în urma unei lovituri libere. Gazdele puteau să îşi dubleze avantajul însă, Tobă, scăpat singur cu Mincă, a şutat milimetric pe lângă stâlpul din stânga porţii. Clujenii au revenit în joc în minutul 26 prin Nicoară care a restabilit egalitatea după o pătrundere pe partea stângă a defensivei gazdelor finalizată cu şut la colţul lung. Zece minute mai târziu, Kone l-a învins pe Curcă cu un şut din centrul careului după o pasă a lui Peralta. Pătraş a fost aproape de a restabili egalitatea peste doar un minut însă jucătorul împrumutat de Poli la Urziceni a trimis puţin peste poartă din câţiva metri.
Liniştea în tabăra oaspeţilor a fost adusă de golul lui Batin din minutul 60 când atacantul cfr-ist a profitat de eroarea lui Nicu şi l-a executat pe Curcă. Finalul partidei a găsit Unirea în atac, însă ialomiţenii nu au mai reuşit să lovească decisiv deşi au avut şi o bară a lui Pătraş şi alte câteva situaţii iminente de gol care i-au avut în centrul atenţiei pe Mihalcea, Pătraş şi Rusescu.
Echipele de start:
Unirea: Curcă - Nicu, Buşcă, Mera, Lupu - Tobă, Muzac, Pătraş, Pădureţu - Rusescu, Mihalcea. Au mai jucat: Onicas, Senin, Scărlătescu
Comentarii
Publică un comentariu nou