Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Văsâi, „N-am vrut să ne retragem, dar jucătorii au avut trac la debut”


Adrian Văsâi s-a arătat dezamăgit de deznodământul final al partidei cu Cehia, pe care echipa României părea, la un moment dat, că îl are sub control. A venit însă reușita senzațională a lui Nikola Salasovic, care menține în continuare deschisă lupta pentru locul 3.

„Un meci disputat, poate prea diputat, cu un efort foarte mare din partea jucătorilor noștri. Un joc tipic pentru un turneu final, în care ambele echipe și-au dorit cele trei puncte. Noi am avut șansa de a conduce cu 1-0, dar din păcate n-am reușit să conservăm rezutatul și să câștigăm acest meci. N-am intenționat să ne retragem, dimpotrivă, am încercat să jucăm cât mai sus. Însă probabil că tenisiunea, tracul primului joc la acest turneu final și-a spus cuvântul. Jucătorii mei poate că s-au speriat  de faptul că au fost atât de aproape de un rezultat care ne-ar fi dus la turneul final din Mexic, și de aici acea retragere. Trebuie să uităm cât mai repede acest joc”, a spus Adrian Văsâi, la conferința de presă de după meci.

„E lipsă de respect, din partea selecționerului Cehiei”

Selecționerul României i-a răspuns și omologului său de la echipa Cehiei, care a acuzat vehement stilul de joc al tricolorilor. „Am avut probleme efectiv, nu e vorba de simulări. Doctorul echipei chiar acum se ocupă de jucătorii accidentați. E părerea lui. Păi eu mă pun să analizez echipa Cehiei? Mi se pare o lipsă de respect. Eu vorbesc de echipa mea, nu despre echipa lor. Treaba lui, nu comentez”, a fost reacția lui Văsâi.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 04-05-2011 10:30
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut