Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Victorie lejeră pentru juniorii CSS-ului


CSS Bega a spulberat în această după-amiază CSS Bihorul Oradea, în cea de-a doua zi a turneului semifinal al CN U-20, găzduit de sala din Circumvalațiunii. Elevii lui Mihai Bolcu au câștigat cu un categoric 81-37 în fața formației de pe Criș și așteaptă meciul decisiv de mâine, contra Clujului.

Diferența enormă de valoare dintre cele două echipe s-a resimțit încă din primul sfert, la capătul căruia timișorenii aveau deja un avans de 10 puncte (19-9).  Până la pauza mare, diferența a continuat să se mărească, cele două echipe intrând la cabine cu 45-22 în favoarea localnicilor. Partea secundă a meciului n-a adus nici pe departe o echilibrare a forțelor ci, dimpotrivă, a dat prilejul băieților lui Mihai Bolcu să facă spectacol. Partida s-a încheiat cu o victorie categorică a CSS-ului, la 44 de puncte diferență, cel mai dificil meci pentru bănățeni urmând a se disputa mâine, de la ora 12, tot în sala din Circumvalațiunii, împotriva Clujului.

Zoran Milencovici a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 14 puncte, urmat de George Toth, care a reușit 13. Leonard Filip nu s-a dezmințit nici astăzi, reușind un „double-double” pentru a treia zi la rând (primul fiind pentru Timba, la Mediaș), cu 12 puncte și 12 recuperări.

Astzăti s-a mai jucat meciul dintre CSS Miercurea Ciuc și Viitorul U-Mobitelco, încheiat cu victoria clujenilor, scor 83-46. Mâine se vor întâlni, de la ora 12, cele două echipe care au înregistrat doar victorii în acest turneu semifinal, CSS Bega Timișoara și Viitorul U-Mobitelco. Meciul va fi precedat de confruntarea dintre Miercurea Ciuc și Oradea, care va începe la ora 10.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 04-04-2011 21:03
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut