Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Victorie pentru cei 700 de suporteri


sursa foto:gsp.ro
Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 3-1 în primul joc al etapei a 26-a în faţa Unirii Urziceni, stadionul bucureştean înregistrând un record negativ în ceea ce priveşte numărul spectatorilor veniţi la meci, puţin peste 700.

Câinii s-au impus destul de lejer în faţa ialomiţenilor în primul joc al etapei a 26-a. Oaspeţii au avut prima ocazie a partidei în minutul 2, însă Ioniţă a trimis pe lângă din doar câţiva metri. După această fază, dinamoviştii au trecut la cârma partidei ratând numeroase ocazii dar şi punctând pe tabelă. Mehmedovic a deschis scorul în minutul 19 cu o lovitură de cap după un corner executat de Bakaj, apoi Dănciulescu în minutul 28 a transformat un penalty acordat uşor la o cădere a aceluiaşi Bakaj. Albanezul a rămas cel mai activ jucător al câinilor, în finalul primei reprize trimiţând balonul în transversală.

În partea secundă, Dinamo a controlat jocul însă cea mai mare ratare i-a aparţinut lui Pătraş care a ratat singur cu portarul. Unirea a redus din handicap în minutul 83 prin Mihalcea care a scăpat de la limita offside-ului şi l-a executat pe Bălgrădean. Ialomiţenii puteau da lovitura pe final de joc însă Rusescu, scăpat singur cu portarul a fost ajuns din urmă de Găman, olteanul blocându-l pe atacantul vicecampioanei. În prelungirile partidei, gazdele au avut încă o bară la şutul lui Stănescu şi tot în prelungiri, Bakaj a adus liniştea celor 700 de fani dinamovişti din tribune după ce a marcat pentru 3-1 cu un şut din marginea careului.

Echipele de start:

Dinamo: Bălgrădean - Bărboianu, Găman, Mehmedovici, Bordeanu, Bakaj, Mărgăritescu, C. Munteanu, Vl. Munteanu, Dănciulescu, Alexe. Au mai jucat: Ţucudean, Păun şi Stănescu.

Unirea: Curcă - Lupu, Marcu, E. Nicu, Buşcă, Scărlătescu, A. Pătraş, Pădureţu, Ioniţă, Rusescu, Mihalcea. Au mai jucat: Muzac, Tobă, Mera.



 
 

Postat: 12-04-2011 16:27
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut