Pe 26 septembrie, Poli obținea primul succes extern al actualului sezon, la Târgu Jiu, în fața Pandurilor. A fost 1-0 pentru băieții pregătiți pe atunci de Cosmin Contra, grație golului reușit de Axente, în minutul 41. Partida din Gorj, din etapa a IX-a, a fost prima în care gruparea timișoreană n-a încasat gol în această ediție de campionat.
Iată caseta tehnică a meciului Pandurii - Poli, din septembrie 2010:
Pandurii Tg. Jiu (antrenor Ionuț Badea): Popa - Matei, Viera, Chiricheș, Grecu, Băcilă, Pintilii, Voiculeț, I. Iordache (70, Brata), Orac (74, Stromajer), Apostu (46, Ad. Iordache).
Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Contra): Pantilimon - Helder, Luchin, Burcă, Scutaru (43, Sepsi), Curtean, Bourceanu, Tameș (65, Chiacu), Zicu, Magera (72, Goga), Axente.
Au cântat în ploaie
În ultimul sfert de oră al meciului, a început să plouă cu găleata peste stadionul „Tudor Vladimirescu”. Cei aproximativ 2.500 de spectatori gorjeni prezenți la meci fie au plecat de la stadion, fie s-au refugiat în puținele locuri ferite ale arenei. De necliniti au fost însă cei aproximativ 150 de suporteri poliști, care și-au întensificat volumul cântecelor.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou