Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

VIDEO Dinamo e în play-off-ul Europa League


sursa foto:gsp.ro
Dinamo Bucureşti s-a calificat în play-off-ul Europa League după ce a eliminat formaţia croată Varazdin. Câinii s-au impus cu 2-1 în deplasarea de joi din Croaţia şi vor fi în urnele pentru play-off-ul Europa League.

Formaţia antrenată de Liviu Ciobotariu avea de întors rezultatul din tur din Ştefan cel Mare, unde au remizat scor 2-2. Câinii lui “Ciobi” au început jocul extrem de motivaţi, în minutul 7, Dănciulescu reuşind să deschidă scorul după ce mingea reluată cu capul de Marius Niculae a fost respinsă de portarul croaţilor în faţă. Croaţii nu au fost intimidaţi de începutul excelent al românilor iar în minutul 14 au restabilit egalitatea, autor Golubar, care a reluat în plasă o minge respinsă în faţă de Bălgrădean. La acest scor, câinii erau din nou în afara Europei însă situaţia s-a schimbat în minutul 26 când Cătălin Munteanu a reluat în plasă mingea respinsă în faţă de portarul croaţilor după o lovitură liberă executată de Torje. Finalul primei părţi i-a găsit pe croaţi în atac însă fără să pună în real pericol poarta câinilor.

În partea secundă, ritmul disputei a mai scăzut, croaţii încercând în zadar să puncteze şi să reintre în cărţi, astfel că Dinamo a obţinut calificarea în play-off-ul Europa League, unde mai sunt prezente încă trei echipe româneşti, Rapid, Steaua şi Vaslui.

Echipele de start:

Varazdin: Krklec - Tkalcici, Gluhak, Safarici, Conjar - Aganovici, Simek - Sacer, Glavina, Golubar – Vugrinec. Au mai jucat: Trojak, Cerovecki, Grgec

Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache, Moţi, Diabate - Torje, Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, M. Niculae. Au mai jucat: Pătraşcu, Ţucudean.

 



 
 

Postat: 04-08-2011 19:58
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut