Timişoara a aşteptat cu nerăbdare duelul cu Dinamo din 2002. După cinci ani şi jumătate, echipa Ministerului de Interne revenea pe "ovalul de beton" de lângă "Judeţean". Înaintea acestui meci, Poli se afla pe locul 5 în clasament, la doar două puncte de eterna rivală din Bucureşti. O victorie în faţa "câinilor" i-ar fi urcat pe alb-violeţi până pe locul 3. Drept urmare, stadionul s-a umplut cu mai bine de două ore înainte de start. Ploaia mocănească de sfârşit de noiembrie nu i-a oprit pe timişoreni să ia cu asalt stadionul pentru a vedea o mult dorită izbândă a elevilor lui Stelian Gherman.
Deşi totul părea să anunţe victoria, un singur om s-a împotrivit. Nu făcea parte din delegaţia dinamovistă. Sau, cel puţin, nu oficial! Misteriosul „domn” se numea Sorin Burloiu și a fost trimis să oficieze la centru această întâlnire. Graţie acestui personaj, Timişoara n-a putut asista la o nouă victorie asupra formaţiei lui Dinu. În schimb, a văzut, probabil, cea mai tendențioasă manieră de arbitraj de după Revoluţie. În prima repriză, centralul gălăţean a anulat Politehnicii un gol perfect valabil, marcat de Oprea. Timişorenii s-au strâns în jurul „fluieraşului”, pentru a-i cere explicaţii, dar stupoare! Omul cu fluierul n-a întrerupt jocul, aşa cum prevede regulamentul, iar Dănciulescu, scăpat spre poartă, a fost „agăţat” de Marişescu, din postură de ultim apărător. Roşu direct pentru fostul umetist, iar nervii druckerilor se întindeau tot mai tare, cu fiecare minut ce trecea.
În debutul reprizei secunde, Buia speculează ieşirea hazardată a lui Munteanu şi deschide scorul. Dinamoviştii îşi revin din şoc şi întorc rezultatul în doar câteva minute, prin Bărcăuan şi Kiriţă. La una din fazele următoare, Oprea egalează, iar speranţa revine în tribunele ticsite de pe „Dan Păltinişanu”. Burloiu înţelege că „rolul principal” începe să-i scape printre degete şi trece la treabă. Fără nicio explicaţie îi arată al doilea cartonaş galben lui Zanc, care părăseşte terenul ţinut de secundul Stângaciu, pentru a nu se năpusti asupra arbitrului. Şuleap vede şi el un „roşu” direct, pentru furia care l-a cuprins după repetatele semnalizări eronate ale tuşierului Daniel Burloiu (fratele centralului). În ultimele minute, căpitanul Constantinovici este şi el trimis la cabine, după ce a îndrăznit să-i ceară lui Burloiu explicaţii pentru o nouă decizie cel puţin ciudată. Cu numai şase jucători de câmp, Poli cedează în prelungiri, după golul lui Tamaş. La finalul meciului, Burloiu a fost escortat de scutieri până la vestiare, pentru a scăpa de furia poliştilor (câţi au mai rămas pe teren). Tribunele au rezumat meciul cât se poate de bine, scandând „Asta e Dinamo!”.
Iată și componența celor două formații:
Poli Timișoara (antrenor Stelian Gherman): A. Bogdan - Marișescu, Zanc, Constantinovici (cpt.), Șoltuz, Poenaru (34, Șuleap), Buia, M. Nicolae (77, C. Prodan), Stancu (64, Dobre), Silvășan, Oprea.
Dinamo București (antrenor Cornel Dinu): Munteanu - Kiriță, Onuț (cpt.), Tamaș, Stoican, Fl. Pârvu, Tameș (90, Mitea), Vl. Munteanu (83, Fl. Petre), Frăsineanu, Bărcăuan, Dănciulescu (62, Șt. Grigorie).
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou