“Prima finală” din sferturi, cea dintre Olanda şi Brazilia a început cu brazilienii instalaţi în terenul advers iar insistenţa lor în atac a dat roade în minutul zece când Robinho a deschis scorul în urma unui contraatac. Batavii au încercat să dea replica însă tot sud-americanii au fost mai aproape de gol prin Juan care a trimis din şase metri peste poartă. Prima parte s-a încheiat cu o Brazilie sigură pe ea, oamenii lui Dunga permiţându-şi să facă şi spectacol.
După o primă repriză în care brazilienii păreau ca şi calificaţi în semifinale, a venit partea secundă în care Olanda a jucat extraordinar, reuşind să întoarcă scorul şi să se califice în detrimentul cvintuplei campioane mondiale. Golul egalizator a venit în minutul 56 când Melo şi-a trimis mingea în propria poartă după o centrare a lui Sneijder. Minutul 69 a adus golul doi al olandezilor în urma unei faze fixe. Robben a executat o lovitură de colţ de pe partea dreaptă a atacului olandez mingea a fost prelungită cu capul iar Sneijder a înscris tot cu o lovitură de cap. Finalul meciului s-a jucat cu garda jos ambele echipe ratând incredibil. După eliminarea lui Melo din minutul 75 ocaziile de gol s-au înmulţit, primii ratând europenii prin Robben iar apoi la cealaltă poartă Stekelenburg a fost aproape să comită o eroare însă mingea respinsă greşit de portarul olandez a fost degajată de un fundaş. Apoi pe rând, Robben, Sneijder, Kuyt şi din nou Robben au ratat ocazii imense de gol pentru olandezi, însă de fiecare dată s-a opus câte un fundaş advers. De partea cealaltă singurul care a fost aproape de gol a fost Kaka însă jucătorul lui Real Madrid a tratat cu uşurinţă şansa avută, dându-le timp fundaşilor olandezi să se replieze.
Finalul partidei a adus-o pe Olanda din nou în semifinalele competiţiei după ce ultima dată a acces în această fază în 1998 iar pe Brazilia a trimis-o acasă după ce şi în precedenta ediţie s-a oprit tot în sferturile competiţiei când au fost eliminaţi de Franţa.
Echipele de start
Olanda: Stekelenburg - Van der Wiel, Heitinga, Mathijsen, Van Bronckhorst - Van Bommel, De Jong - Robben, Sneijder, Kuyt - Van Persie (Huntelaar ‘85)
Brazilia: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Juan, Bastos (G.Melo ‘63) - Dani Alves, Felipe Melo, Gilberto Silva - Luis Fabiano (Nilmar ‘78), Kaka, Robinho
Comentarii
Publică un comentariu nou