Startul jocului de la Mediaş i-a găsit pe elevii lui Lucescu junior în atac, Herea fiind cel mai activ jucător al giulestenilor. Mijlocaşul rapidist a trecut în două rânduri pe lângă deschiderea scorului însă apărarea ardelenilor a fost pe fază de fiecare dată. De partea cealaltă a ieşit în evidenţă Cojocnean, care a ratat în minutul 14, singur cu Coman. Omul decisiv pentru clujeni s-a dovedit a fi din nou Claudiu Niculescu. Clau-gol a reuşit să îşi poarte echipa spre victorie după ce a contribuit la ambele goluri ale lui U. Mai întâi, a executat o lovitură de colţ în minutul 31, în urma căreia Rui Duarte a deviat cu capul în propria poartă iar în minutul 40 a reuşit un gol senzaţional, după ce a trecut de Deac şi a finalizat cu un şut în diagonală direct în vinclu.
În partea secundă, ocaziile au fost împărţite, de la clujeni remarcându-se acelaşi Cojocnean care nu a reuşit să o “bage în aţe”, singur cu Coman iar de la giulesteni s-a remarcat veteranul Pancu, care a fost la un pas de a înscrie cu călcâiul. Finalul partidei a găsit un Rapid debusolat, fără nicio idee clară de joc pe ultimii 20 de metri, de vină fiind echipa lui Ionuţ Badea, care a făcut un joc perfect de la marcarea celor două goluri. Rezultat final, 2-0, iar U Cluj urcă pe poziţia secundă, la egalitate de puncte cu rivala CFR, însă despărţite de golaveraj.
U Cluj: Popa - Achim, Szukala, Pele, Mendy - Păcurar, Nasser, Boştină - Cojocnean, Niculescu, Cristea. Au mai jucat: Tony, Marinescu, Ungurusan.
Rapid: Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Burcă, Bozovic - Apostol, Alexa, Herea - Deac, Sburlea, Surdu. Au mai jucat: Grigorie, Roman, Pancu.
Comentarii
Publică un comentariu nou