Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Zicu și-a luat adio de la Poli


Ianis Zicu s-a întors azi la Timișoara, însă doar pentru câteva ore, pentru a-și lua la revedere de la foștii colegi de la Poli. Proaspătul fotbalist al lui ȚSKA Sofia mărturisește că s-a simțit foarte bine la Timișoara și regretă în continuare că n-a reușit să câștige titlul pentru fanii alb-violeți.

„Am venit să le mulțumesc băieților din vestiar, deoarece în anul acesta am petrecut clipe minunate alături de ei, de staff-ul tehnic și de conducerea administrativă. Atunci când am venit, am avut o înțelegere cu domnul Marian Iancu, iar dânsul s-a ținut de cuvânt și m-a lăsat să plec, în condițiile în care sunt mulțumit de un nou contract. S-ar putea ca fotbalul bulgar să fie sub cel românesc în momentul de față, însă poate să crească. Am mai avut oferte din Spania, Italia și Germania, dar cea mai bună pentru mine a fost cea de la ȚSKA. M-am înțeles repede cu ei”, a spus astăzi Zicu.

„Machidonul” regretă plecarea de la Timișoara, un oraș în care s-a simțit mult mai bine decât se aștepta. „Îmi va fi dor de suporterii de aici, deoarece am petrecut clipe minunate aici. Îmi pare rău că n -am reușit să câștigăm titlul pentru ei, deși am fost foarte aproape. Cred că ar trebui cu toții să fim mândri că am reprezentat acest club, deoarece am făcut tot ce a depins de noi ca să mulțumim pe toată lumea. M-am atașat foarte mult de acest oraș, pentru mine Timișoara e a doua casă și chiar nu m-am așteptat să mă simt atât de bine aici.  Îmi doresc din tot sufletul ca Poli să rămână în prima ligă și să obțină rezultate la fel de bune ca și în ultimii ani”, a mai spus Zicu.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 19-06-2011 11:03
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut